Artistul Mihai Constantinescu a incetat din viata

Artistul s-a stins din viata dupa o lunga suferinta. El a fost internat timp de cateva luni la spitalul Floreasca .

Cu toate că părea că starea sa de sănătate se îmbunătățește, soarta a decis altceva pentru el. Vestea că Mihai Constantinescu s-a stins din viață a șocat pe toată lumea. Fanii săi credeau că medicii le vor da în curând o veste bună, mai ales după ce o sursă din anturajul artistului a informat pe toată lumea că se simte mai bine. Din nefericire, ieri, 29 octombrie, iubitul solist a murit.

Cătălin Măruță: „A fost unul din mării artiști ai copilăriei mele…Mai târziu a fost unul dintre OAMENII care mă făceau să mă simt norocos că fac ce fac și onorat că ne cunoaștem personal. Mihai Constantinescu era atât de plin de energie, că simpla lui prezența te umplea și pe tine de viață. Era atât de îndrăgostit de muzică și atât de dedicat publicului, încât te făcea și pe tine să iubești fiecare vers din cântecele sale. Era un artist adevărat, era un om special, era UNUL și unic-Mihai Constantinescu! Mulțumim că ați fost și că NE-ați fost, maestre!”.

Petre Magdin: Greu de spus în cuvinte, durerea pe care o am acum…! Nu mi-aș fi imaginat vreodată că prietenul meu de o viață, Mihai Constantinescu, ne va părăsi atât de devreme…! Încă nu pot să accept acest lucru…! De ce, Mihai, de ce??? Dumnezeu să te odihnească în pace și Lumină! Drum bun, într-o Lume Minunată!!! Doamne, ai grijă de Mihai…!!!

Anca Turcașiu: „Mihai al nostru drag! Al meu de o viață! Mi-ai colorat copilăria, mi-ai condus pașii în adolescență și m-ai primit în sufletul tău ca prieten drag toată viața! Am împărțit cu atâta bucurie sute de scene, de platouri de filmare și simt acum că s a rupt ceva in mine! E atât de tristă despărțirea fizică! Doare cumplit! Nu știe nimeni ce este după…. dar sper cu toată ființa mea că ne vom mai juca precum doi copii așa cum am făcut o mereu aici! Simona, te îmbrățișez și-ți sunt alături! Condoleanțe!”.

Monica Pop: „A fost un om deosebit şi ca persoană, şi ca artist. Nu există om care să nu ştie cine e Mihai Constantinescu. Un om frumos care îşi iubea apropiaţii, vesel, nu şi-a trădat niciodată apropiaţii. Am avut speranţe, deşi erau foarte mici, le mulţumesc medicilor de la Floreasca, au făcut tot posibilul… Mihai Cosnatinescu era un om vesel, râdea din orice, o inimă bună, îi inveselea pe cei din jur, un om deosebit„

Simona Gherghe: „Deschid netul si citesc stirea morții lui Mihai Constantinescu. Și mă gândesc de câte ori mi-a fost invitat în emisiune, singur ori împreună cu Simona, soția lui. Un om solar, bun, cu atât de mult bun-simt și de-o decență parcă din alte vremuri… Dumnezeul să-l odihnească si să-i dea putere Simonei!” Cristina Țopescu: „Când am ajuns acasă, am aflat că Mihai s-a stins. Of, cât am sperat într-o minune…Mihai, dragul nostru, să-ți găsesti liniștea și să mai râzi și tu acolo, unde-oi fi acum, într-o lume minunată!?”

Mihai Constantinescu a fost unul dintre cei mai cunoscuți interpreți și compozitori de muzică ușoară tradițională românească, fiind autor a zeci de șlagăre care au rămas în memoria mai multor generații.




Comment Section
You have to log in or register a new account!

S-AR PUTEA SĂ-ȚI PLACĂ ȘI:

Afacerile mărcii David Beckham înregistrează un an fabulos

DRJB Holdings —cunoscută drept compania care se ocupă de activitățile comerciale ale mărcii David Beckham — și-a depus ultimele conturi financiare și arată o performanță financiară record.

Glenn Martens își prezintă ultima colecție ca director de creație al brandului Diesel

Show-ul Diesel prezentat ieri la Milano Fashion Week a marcat salutul de adio al designerului Glenn Martens din rolul de director de creație al brandului italian.

Interparfums bate palma cu Puma

Interparfums a anunțat marți un nou acord de licențiere globală cu Puma pentru crearea, dezvoltarea, producția și distribuția de parfumuri sub numele gigantului german de îmbrăcăminte sportivă.

Givenchy numește noi oameni la conducere

Nu este niciodată prea devreme să anunțăm două noi numiri. Pe 23 septembrie, casa franceză Givenchy l-a numit pe Alistair McCallum în funcția de director de marketing și pe Nicky Grays în funcția de șef al departamentului de resurse umane, începând cu 30 septembrie 2026. Ambii vor raporta către Amandine Ohayon, CEO al Givenchy din ianuarie 2026.

Mașina lui Batman, scoasă la licitație

Batmobilul care a redefinit legenda Cavalerului Negru ar putea deveni cea mai scumpă mașină de film din lume.

Bugatti a dezvăluit primul său proiect rezidențial din SUA

Bugatti a prezentat Bugatti Residences Miami, un proiect rezidențial de 60 de etaje care este amplasat pe malul apei, în Brickell. Acesta este prima dezvoltare rezidențială realizată de brand în SUA.

Trăiește una dintre cele mai exclusiviste experiențe pe coasta Toscanei cu 1750 $ pe zi

Twiga Versilia oferă una dintre cele mai exclusiviste experiențe pe o plajă din Italia, pe coasta Toscanei, unde Tenda Imperiale are un tarif de aproximativ 1.750 de dolari pe zi. Plaja este situată în Marina di Pietrasanta, la mică distanță de Forte dei Marmi, și oferă servicii private și asigură accesul direct la una dintre cele mai cunoscute destinații estivale din Italia.

Moștenitorul Hermes îl dă în judecată pe proprietarul Louis Vuitton. Care sunt acuzațiile

Nicolas Puech, patriarhul octogenar al casei Hermès, susține că marca rivală de lux, LVMH Moët Hennessy - Louis Vuitton, a pus la cale un complot de lungă durată pentru a achiziționa acțiuni în valoare de miliarde din compania sa, scrie agenția Reuters.

Camila Cabello este imaginea noului parfum Tommy Hilfiger

Tommy Hilfiger revine în parfumeria dedicată femeilor cu un nou parfum și o numește pe Camila Cabello drept Global Ambassador. Freedom Eau de Parfum este primul parfum feminin lansat de brand în ultimul deceniu.

Casa de modă Emporio Armani are un nou director de creație

Dario Vitale este noul director de creație al Emporio Armani și al colecțiilor de accesorii ale tuturor mărcilor Grupului.

Uitați de logo-uri, tinerii din China își doresc lux „spiritual”

La capătul mai accesibil al pieței, cererea pentru articole precum bijuteriile „energizante” care îmbunătățesc energia și care respectă principiile fengshui a crescut vertiginos. Datele despre comerțul electronic au arătat că vânzările de brățări de cristal au crescut cu 320% în China în 2024, față de anul precedent, reprezentând mai mult de o treime din piața online de cristale a țării, estimată la 3 miliarde de yuani (444 de milioane de dolari).

Lego lansează Sagrada Família, cel mai mare set de până acum, cu 12.060 de piese

Sagrada Família din Barcelona, una dintre cele mai cunoscute construcții din lume, se apropie de finalizare după 144 de ani. În acest context, LEGO propune fanilor o reinterpretare inedită a monumentului, invitându-i să reconstruiască celebra bazilică piesă cu piesă, într-o versiune în miniatură.

Zendaya și Tom Holland au organizat în secret o a doua petrecere de nuntă

Tom Holland și Zendaya au organizat în mare secret o nouă petrecere de nuntă.

hourglass_full 2 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Mădălina Ghenea face bani frumoși și în România

Mădălina Ghenea deține o firmă în România care a raportat profituri de peste 4 milioane de lei în perioada 2019-2025. Ce arată cele mai recente date financiare și în ce domeniu activează compania.

hourglass_full 2 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Deliric, confesiuni rare despre relația cu INNA

Deliric, confesiuni rare despre relația cu INNA

hourglass_full 3 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Bianca Drăgușanu tună și fulgeră la adresa lui Victor Slav

Bianca Drăgușanu este în continuare nemulțumită de Victor Slav, pentru că nu își exercită meseria de tată așa cum ar trebui. Sofia are aproape zece ani, iar mama ei este cea care îi asigură tot ceea ce are nevoie, mai ales din punct de vedere financiar.

hourglass_full 3 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Câți bani a făcut Adelina Pestrițu din Instagram în anul 2025

Adelina Pestrițu, în vârstă de 39 de ani, a reușit să adune o comunitate impresionantă de fani pe Instagram.

hourglass_full 3 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Directorul executiv al companiei Estée Lauder, mort în urma unor injectări cu botox și acid

Kendal Ascher, care a fost director executiv al celebrei companiei Estée Lauder, a murit în luna februarie din cauza unei insuficiențe respiratorii acute provocate de o embolie pulmonară cauzată de material străin introdus în urma unor injecții cu fillere cosmetice.

hourglass_full 3 month ago format_list_bulleted PEOPLE