Ce vedetă de la noi e cu familia în vacanţă de la începutul anului?

De cele mai multe ori, în primele luni ale anului, nu prea sunt evenimente, concerte sau spectacole de teatru. Un motiv în plus pentru multe dintre vedetele noastre să stea departe de ţară, în vacanţă alături de cei dragi. Aşa cum a făcut Vladimir Drăghia, cunoscut actor şi vedetă de televiziune, care de la începutul lunii ianuarie se află cu fetele lui în Bali, Indonezia.

Cum arata Mihai Bendeac la debut?

Unul dintre cei mai cunoscuți actori de comedie arată cu totul altfel la debutul sau în film și apoi în televiziune. Este vorba de Mihai Bendeac, umorist și vedetă de succes care s-a transformat foarte mult de-a lungul timpului

De ce a sărit marele Florin Piersic la "gâtul" lui Lucian Mândruță

Maestrul Florin Piersic este unul dintre cei mai îndrăgiți actori de la noi dar și cel mai longeviv. Este recunoscut pentru că vorbește mult, însă este simpatic și televiziunile încă îl mai cheamă la emisiuni sau îi dedică seri speciale. Iată că actorul a aflat că va avea o astfel de seară și a împărtășit vestea pe rețelele de socializare.