Sfaturi utile în găsirea jobului dorit

cariera
Căutarea activă a unui job poate fi stimulată prin folosirea câtorva trucuri simple, dar eficiente.
Fă-ți un test de personalitate
Vrei să-ți găsești un loc de muncă, dar îți este greu să îi vorbești unui potențial angajator despre cum ești tu în realitate? Un test de personalitate, de genul Myers-Briggs Type Indicator (MBTI), îți poate oferi o imagine destul de clară despre tine. Poate sunt lucruri pe care nici nu le bănuiai care te-ar face fericit sau la care te-ai pricepe de minune. Și nu ar strica să experimentezi mai mult.
Eficiență, nu cantitate
Nu-ți căuta jobul dorit prin sute de anunțuri de angajare, ci încearcă să filtrezi informația și să-ți creezi un sistem prin care să găsești ofertele potrivite pentru tine.
Intră în legătură cu alți oameni
Scrie mesaje personale și trimite-le pe LinkedIn oamenilor care chiar te-ar putea ajuta pentru obținerea unui loc de muncă. Nu exagera și încearcă să te limitezi doar la 3-4 astfel de mesaje, însă această strategie e mult mai indicată decât să aștepți cuminte să fii descoperit.
Editează-ți CV-ul
Verifică de mai multe ori CV-ul astfel încât persoana care-l primește să nu fie nevoită să observe greșeli gramaticale sau că mănânci litere. Plus că-n prezent nu se mai caută CV-urile stufoase, înțesate cu informații mai mult sau mai puțin relevante, ci documentele succinte, care comunică multe detalii în cât mai puține cuvinte.
Studiază compania
Nu e un secret că o dată ce aplici la un job și ești selectat într-o prima tranșă de candidați, persoanele din departamentul de resurse umane vor începe să-ți scaneze cu atenție CV-ul și să se intereseze despre experiența ta. Și poate că ar fi cazul să faci și tu fix același lucru. Ca să te decizi dacă jobul respectiv e cu adevărat atractiv trebuie să vezi dacă firma pe care o vixzezi are valori și principii asemănătoare cu cele pe care le ai tu.
Redactează o scrisoare de intenție
O scrisoare de intenție care nu este generică sau plictisitoare te-ar putea ajuta să primești jobul dorit.
Curăță-ți profilele online
Printre acele sfaturi utile pe care le primim adeseori a fost să avem mare grijă la ceea ce alegem să dezvăluim pe rețelele de socializare. Profilele pe care le creezi pe acestea te pot ajuta atât să descoperi joburi noi, cât și să stabilești legături cu diverși oameni. Prin urmare, asigură-te că „portretele” tale online sunt perfecte. Ele te pot ajuta să obții cu mai multă ușurință un job, dar se pot transforma și în bile negre pentru tine dacă dezvălui mai mult decât este cazul.
sursa
Urmărește știrile Tabu Highlife și pe Google News



























