Economic· 2 min citire

Producătorii auto de lux, afectați de războiul din Orientul Mijlociu

Lamborghini

Lamborghini

Scris de Andreea Damian Publicat: 2 apr. 2026, 11:56

Deși reprezintă sub 10% din volumul vânzărilor globale, piața din Orientul Mijlociu este „mina de aur” a producătorilor auto de lux datorită marjelor uriașe de profit. Dar după izbucnirea războiului, pe 28 februarie, mai multe showroom-uri de lux din Golf au fost închise temporar.

De exemplu, Ferrari și Maserati (divizie a Stellantis) au suspendat livrările, deși ulterior și-au reluat activitatea. Rolls-Royce a transmis că „monitorizează atent” situația. Dealerul F1rst Motors din Dubai, care comercializează branduri precum Ferrari și Bugatti, a raportat o scădere a activității de aproximativ 30% după reluarea operațiunilor. 

Mărci precum Lamborghini, Porsche și Jaguar Land Rover urmăresc evoluțiile cu îngrijorare, în speranța unei încheieri rapide a conflictului. De asemenea, comenzile pentru modele personalizate s-au redus drastic. „Oamenii din Orientul Mijlociu au alte preocupări decât să cumpere un Bentley nou”, a afirmat CEO-ul Bentley, Frank-Steffen Walliser. 

Cu toate acestea, potrivit Reuters, segmentul ultra-lux, mașini de peste 1,4 milioane de dolari, rămâne stabil, iar vânzările externe continuă să fie solide. Unii clienți sunt dispuși să plătească până la 30.000 de euro pentru transportul aerian al unui automobil de 7 milioane de dolari.

Situația vine într-un context deja dificil pentru producătorii auto de lux: cererea din China este în scădere, vânzările din SUA sunt afectate de incertitudinile comerciale, iar piața din Rusia a dispărut după 2022. 

Fostul CEO Aston Martin, Andy Palmer, descrie situația drept fără precedent: „Pentru producătorii de mașini premium și de lux, este un dezastru total.” În lipsa unor piețe alternative, companiile din sector iau în calcul inclusiv reducerea producției dacă criza se prelungește.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu Highlife și pe Google News