Economic· 1 min citire

Pandemia crește prețul aurului

aur

aur

Scris de Andreea Damian Publicat: 24 iun. 2020, 10:59

Prețul aurului a crescut semnificativ, cu 15% de la începutul anului, pe fondul temerilor că extinderea pandemiei de coronavirus va încetini ritmul redresării economiei globale.

Uncia de aur a urcat luni dimineață cu 0,7%, la 1.754,74 dolari, după ce atinsese cel mai ridicat nivel din 18 mai.

„Aversiunea generală față de risc ajută piața, vedem presiuni în creștere pe valutele expuse și pe burse. Per ansamblu, aceste presiuni vin pe fondul temerilor privind extinderea pandemiei”, a declarat, pentru Reuters, Michael McCarthy, analist șef la CMC Markets. Acesta a adăugat: „Piețele sunt îngrijorate de perspectivele economice, ceea ce sprijină prețul aurului”.

Și uncia de argint a urcat luni dimineață cu 1,7%, la 17,91 de dolari, în timp ce platina a crescut cu 1.6%, la 818,18 dolari.

Înainte de pandemia de COVID-19, majoritatea băncilor private recomandau clienților lor să păstreze doar o mică parte din avuția lor sub formă de aur. În prezent, unii din acești consilieri direcționează până la 10% din portofoliile clienților lor spre metalul galben, pe măsură ce stimulente introduse de băncile centrale au redus semnificativ randamentele la obligațiunile guvernamentale. În aceste condiții, să deții aur este mai atractiv, chiar dacă deținerea de aur nu aduce venit.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu Highlife și pe Google News