Salonul mondial al turismului de la Paris, eveniment ce urma să se deruleze între 12 și 15 martie și să primească peste 100.000 de vizitatori, va fi anulat.
Ca și în cazul salonului auto de la Geneva, organizatorii au așteptat mai întâi ca guvernul să interzică „adunările de peste 5.000 de persoane în mediu închis”. În acest mod au reușit să scape de plata unor eventuale penalități invocând forța majoră.
Astfel, în cazul expoziției mondiale a turismului de la Paris, guvernul francez a anunțat în weekend că toate „adunările de peste 5.000 de persoane în mediu închis” vor fi anulate, precum și cele care de desfășoară „în mediu deschis când prilejuiesc amestecuri de persoane provenite din zone unde este posibil ca virusul să circule”. Imediat după acest anunț, Salonul a fost anulat.
„Cea de a 45-a ediție a Salonului de turism și cea de a 36-a ediție a Salonului «Destinații naturale», prevăzute să aibă loc între 12 și 15 martie, sunt anulate pentru a respecta dispozițiile autorităților publice și în acord cu clienții și partenerii noștri”, a menționat compania Comexposium, organizatorul evenimentului.
Vinerea trecută, salonul internațional al turismului (ITB) de la Berlin – care îl precede pe cel de la Paris și care urma să se desfășoare între 4 și 8 martie – a fost și el anulat din cauza epidemiei cazuate de virusul Covid-19.