Economic· 2 min citire

Hermes va majora prețurile după explozia vânzărilor

Hermès

Hermès

Scris de Andreea Damian Publicat: 19 feb. 2024, 11:25

Acțiunile casei franceze de design de lux Hermes au crescut la un nivel record la 9 februarie 2024, după ce marca, fondată în 1837, și-a depășit rivalii la sfârșitul anului 2023.

Anul 2024 a început într-o notă bună pentru casa de lux, care a declarat că își va crește în continuare prețurile la nivel global. Acest lucru nu îi va descuraja pe loialiștii și admiratorii Hermès să-și comande o geantă Birkin.

Grupul francez Hermes, producătorul genților Birkin, care se comercializează la un preț de peste 10.000 de dolari bucata, a anunțat vineri că va majora prețurile în acest an, după ce în ultimul trimestru din 2023 vânzările sale au crescut cu 17,5%, ceea ce demonstrează rezistența cumpărătorilor de produse de lux la condițiile economice dificile, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

În ultimul trimestru al anului trecut, vânzările Hermes s-au ridicat la 3,36 miliarde de euro, în creștere cu 17,5% la un curs de schimb constant, peste estimările analiștilor care mizau pe un avans de 14%.

Compania intenționează să majoreze prețurile în acest an cu 8% până la 9% la nivel global, a anunțat vineri președintele Axel Dumas.

Una din cele mai performante companii din industria produselor de lux, Hermes este renumit pentru că își devansează rivalii atunci când condițiile economice se deteriorează, grație designului său clasic și managementului atent al producției și stocurilor, care ajută la menținerea imaginii exclusiviste a mărcii.

Gențile produse de Hermes, precum celebrele Birkin, sunt accesibile numai celor mai bogați cumpărători, care în mod normal sunt mai imuni la condițiile economice dificile.

Compania a precizat că va plăti un bonus de 4.000 de euro pentru fiecare din cei 22.000 de angajați ai săi la nivel mondial.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu Highlife și pe Google News