Economic· 2 min citire

Cum trebuie să se comporte liderii de companie în timpul crizei coronavirusului

liderii de companie

liderii de companie

Publicat13 apr. 2020, 20:20
Actualizat18 apr. 2020, 12:00

Nu te ascunde, nu intra în panică, comunică cinstit și frecvent și solicită sfaturi peste tot, recomandă specialiștii în antreprenoriat.

„Criza este doar o modalitate nefericită de a separa liderii doar după nume, iar liderii după caracter și abilitate.”, spune Gianpiero Petriglieri, profesor de comportament organizațional la școala de afaceri franceză INSEAD. Petriglieri crede că cei mai buni lideri „știu să facă față incertitudinii și anxietății ridicate.”

„Sunt vremurile care arată cu adevărat calitatea leadershipului, mai mult decât atunci când lucrurile merg bine”, susține Randall Peterson, profesor de comportament organizațional și director academic al Leadership Institute de la London Business School. „Multe păcate sunt acoperite de boomul economic.”

Stanislas Haquet, director asociat al unei firme de consultanță din Paris, a avertizat că o criză tinde să agraveze deficiențele liderilor, fie că este vorba despre lipsa de decisivitate sau lipsa de empatie. „În schimb, unii lideri își dezvăluie calitățile în aceste tipuri de ocazii. Nu este doar o chestiune de calități înnăscute. Este, de asemenea, o chestiune de pregătire și anticipare”, a spus el.

Iată recomandările lor principale!

Uită trecutul!

Potrivit lui Petriglieri, managerii trebuie să renunțe la obiceiurile și reflexele din ultimul deceniu, când multe industrii, inclusiv moda și sectorul bunurilor de lux, au înflorit. Peterson a menționat un alt fenomen psihologic: „efectul amenințării -rigiditatea”. În esență, când oamenii sunt amenințați, ei devin mai rigizi și tind să „revină la lucruri care au funcționat întotdeauna în trecut”.

Fii mereu prezent!

În timpul oricărei crize, cel mai necesar este ca liderii să fie mereu prezenți. Managerii trebuie să transmită, de asemenea, încredere, să ia decizii rapide și să ofere directive clare. Dacă transmit încredere arată că dețin controlul situației. Acest lucru ajută la calmarea temerilor angajaților.

Concentrează-te pe prezent!

În circumstanțe normale, liderii se concentrează la 80% pe viitor și 20% pe prezent. Într-o criză de genul acesta, e nevoie să facă învers.  Managerii trebuie să fie prezenți, disponibili și să se concentreze asupra a ceea ce este necesar acum. Ei trebuie să considere că această criză nu va dispărea în câteva luni. Este nevoie de o viziune de doi ani.

Comunică des și sincer

Liderii trebuie să își schimbe comportamentul și stilul de conducere. „Trebuie să fie sinceri și transparenti cu informațiile pe care le cunosc. Oamenii doresc informații chiar dacă acestea nu sunt pozitive. Vor să afle adevărul. Este extrem de important un dialog constant cu angajații, colaboratorii, proprietarii, partenerii și furnizorii. Această comunicare trebuie să fie bidirecțională și sinceră.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu Highlife și pe Google News