Conferința mondială a dezvoltatorilor Apple (WWDC) 2022 a început la începutul acestei săptămâni, pe 6 iunie, în Cupertino, California, SUA. La conferința anuală, Apple a dezvăluit oficial iOS 16, sistemul său de operare de ultimă generație pentru toate modelele de iPhone compatibile.
Noua versiune de iOS e deja disponibilă în versiunea pentru dezvoltatori, iar public beta-ul vine în iulie. Versiunea finală va sosi în septembrie, odată cu iPhone 14.
Înainte de lansarea oficială, cea din această toamnă, Apple a anunțat o serie de noi funcții interesante care vor desărvârși iOS 16.
Una dintre cele mai importante modificări din iOS 16 este ecranul de blocare care arată diferit și care oferă o gamă largă de opțiuni de personalizare. Vor exista șabloane care îți vor permite să alegi diferite fonturi și culori, pe lângă suportul pentru widget-uri. Toate acestea pot fi accesate fără a fi nevoit să îți deblochezi telefonul. În plus, există și o nouă funcție de imagine de fundal care te lasă să selectezi dintr-o gamă largă de categorii, inclusiv dinamice care se modifică în funcție de oră sau chiar de vreme.
O altă actualizare importantă: notificările reînnoite, care vor rula acum în partea de jos a ecranului. Între timp, noile funcții Live Activities sunt concepute pentru a te ajuta să ții evidența evenimentelor și întâlnirilor curente, dar și, spre exemplu, a scorurile meciurilor sau parcursul unei curse Uber/Bolt, etc.
Modul Focus al iOS 16 primește, de asemenea, un update care funcționează cu noul ecran de blocare, astfel încât să poți folosi widget-uri, precum liste de activități pentru a rămâne la curent cu sarcinile tale.
Partea foarte interesantă vine la Mesaje: iOS 16 îți va da posibilitatea să editezi texte chiar și după ce au fost trimise sau să dictezi un mesaj. Funcția Dictare, a iOS 16, nu va mai înlocui tastatura de pe ecran în timp ce vorbești, ceea ce, în mod evident, te va ajuta.
Iată și lista de iPhone-uri care vor primi iOS 16:
iPhone 13
iPhone 13 mini
iPhone 13 Pro
iPhone 13 Pro Max
iPhone 12
iPhone 12 mini
iPhone 12 Pro
iPhone 12 Pro Max
iPhone 11
iPhone 11 Pro
iPhone 11 Pro Max
iPhone Xs
iPhone Xs Max
iPhone XR
iPhone X
iPhone 8
iPhone 8 Plus
iPhone SE (2nd generation)
iPhone SE (3rd generation)
Iată de asemenea o listă cu modelele lăsate în urmă din acest an:
iPhone 7
iPhone 7 Plus
iPhone 6s
iPhone 6s Plus
iPhone SE (1st generation)
iPod touch (7th generation)