Este o descoperire care ar trebui să desconcereze chiar și cel mai rafinat consumator. Cercetătorii de la Universitatea Basel din Elveția au publicat recent un studiu pentru a vedea ce relație există între prețul și ambalajul unui produs și percepția consumatorilor asupra calității unui vin. Rezultatele au fost uimitoare.
Cercetătorii au rugat 150 de voluntari, care au fost împărțiți în trei grupuri, să încerce trei vinuri diferite - toate roșii, italiene, din 2013. Unul provenea dintr-o sticlă de 70 de dolari, în timp ce alta a fost o recoltă acceptabilă de 40 de dolari. Ultimul a fost un vino da tavola, de 12 dolari.
Primului i s-a spus prețul fiecărui vin în timp ce îl beau. Al doilea a gustat toate cele trei recolte fără să cunoască acest detaliu. Al treilea grup și cel mai interesant a băut aceleași vinuri și le-a știu detaliile, la fel ca grupul nr. 1. În acest caz, cercetătorii au mințit însă despre care vin era. Primul grup le-a evaluat conform așteptărilor, corelând prețul și calitatea; al doilea le considera la fel de bune. Rezultatele celui de-al treilea grup, totuși, au fost cele mai interesante - în special, cum a fost evaluată sticla de 12 dolari. Cei cărora li s-a spus că valorează 40 de dolari l-au considerat cel mai bun dintre cei trei.
Reamintim că legătura dintre cost și calitate poate fi mai simplă, pe care majoritatea dintre noi ar dori să o recunoască. Dar dinamica depășește cu mult puterea sugestivă a prețului. Produsele de lux ne sunt prezentate printr-o prismă de marketing inteligent, mărcile implementând o serie de trucuri - de la designul etichetelor la selecția culorilor și chiar upcyclingul - pentru a ajuta în mod inconștient să sugereze că produsele lor sunt de primă clasă.
Eticheta este importantă
Când vine vorba de vin, nimeni nu este mai bine plasat să explice decât Chuck House, specialist în vin. În ultimele patru decenii, el a fost arma secretă a viticultorilor, desginerul din spatele sticlelor de la Turley, Ornellaia, Honig și multe altele. Munca sa nu este menită să atragă atenția, atrăgând un consumator obișnuit să ia o sticlă din magazinul local de băuturi alcoolice, ci mai degrabă să strălucească într-o pivniță, spre plăcerea colecționarilor.
Chuck preferă un design minimalist, care s-ar distinge de omologii săi europeni. Monocromul s-ar reproduce, de asemenea, bine, a argumentat el, când a fost tipărit în reclame de ziare. Vinul a avut un succes aproape peste noapte - și așa a fost și House ca urmare.
Cu siguranță, așa cum arată Chuck House, potrivit Robb Report, o estetică de rezervă, netulburată - indiferent dacă este logo sau etichetă - este un tropic de lux stabilit. Este transferat în designul online. Zilnic, mărcile vor opta adesea pentru nuanțe primare de galben și roșu; culorile mai închise sunt sinonime cu luxul. Dacă nu promovează produse cu etichetă în nuanță închisă, mărcile de lux ar putea în schimb să stabilească o culoare semnătură - poate chiar înregistrarea acesteia cu Pantone (vezi albastru Tiffany sau portocaliu Hermès, de exemplu).
Ambalajele de lux, spun experții sunt deseori destinate a fi reutilizate - nu reciclate, ci mai degrabă reținute de un client și redistribuite. Un astfel de upcycling se sincronizează și cu necesitatea ca mărcile de lux să sublinieze durabilitatea mai mult ca oricând.
