Produsele din această serie au culori speciale și un design reinterpretat al monogramei, inspirat din arta graffiti-ului și din curentul neo-expresionist al anilor ’80. Formele de artă apărute și dezvoltate pe stradă au fost, într-un final, acceptate și de specialiști, fiind incluse în galeriile de artă sau în muzeele din întreaga lume.

Cromatica noilor produse Louis Vuitton are la bază două perechi de culori – crem cu roșu sau crem cu caramel, ambele accesorizate cu logo-ul LV supradimensionat. Noua combinație de culori și logo-urile din seria LV Crafty apar pe unele dintre cele mai emblematice piese ale Casei, cum ar fi gențile Onthego, NéoNoé și Boite Chapeau Souple.

Colecția LV Monogram Crafty și-a făcut debutul în magazinele Louis Vuitton din întreaga lume la finalul lunii iulie 2020 și este destinată celor care călătoresc cu stil și vor să adauge un pic de culoare ținutei lor, chiar acum, înainte de a-și face debutul produsele din colecția toamnă – iarnă 2020/2021.
Actorul Steven Seagal și-a scos la vânzare conacul situat într-o suburbie de elită din vestul Moscovei.
Un nou complex rezidențial de lux, descris de dezvoltatori drept primul „oraș Mercedes-Benz” din lume, va fi construit în Dubai.
LVMH a încheiat anul 2025 cu venituri de 80,8 miliarde de euro, în scădere cu 5% raportat și cu 1% pe bază comparabilă față de cele 84,68 miliarde de euro înregistrate în 2024.
Bella Hadid și partenerul ei, Adan Banuelos, s-au despărțit după doi ani de relație și la câteva luni de la aniversarea lor.
Brandul Christian Louboutin a dezvăluit cea mai nouă colecție de încălțăminte pentru bărbați. Aceasta marchează debutul lui Jaden Smith în calitate de director de creație al labelului francez, post pe care l-a preluat la sfârșitul anului trecut.
Guess a ales-o pe Chiara Ferragni drept vedeta campaniei sale primăvară/vară 2026, celebrând o feminitate contemporană, liberă și hotărâtă să fie încrezătoare.
Creator complet și figură a dialogului cultural, Pharrell Williams a fost numit Cavaler al Legiunii de Onoare în cadrul unei ceremonii private la Palatul Élysée.
Véronique Nichanian, creatoarea care a condus linia masculină Hermès timp de aproape patru decenii, şi-a prezentat sâmbătă ultima colecţie în cadrul Paris Fashion Week, înainte de a preda ştafeta tinerei creatoare britanice Grace Wales Bonner, relatează Reuters.
Casa de modă Jacquemus, fondată în 2009 de către designerul francez Simon Porte Jacquemus, a anunțat astăzi primul său ambasador de imagine.
Casa de modă Givenchy introduce nou model de geantă în portofoliul său de accesorii din piele – este vorba despre geanta The Snatch, care va fi disponibilă pentru achiziționare online și în magazinele brandului începând de astăzi.
În 2025, Automobili Lamborghini a raportat cea mai solidă performanță globală de vânzări din istoria sa, livrând 10.747 de automobile către clienți și depășind pentru prima dată pragul de 10.000 de unități.
Hainele bunicii revin în garderoba generațiilor tinere. Numele acestui fenomen? „Poetcore”, sau estetica poetului, care încurajează mai multă blândețe, autenticitate și simplitate.
Véronique Nichanian, creatoarea care a condus linia masculină Hermès timp de aproape patru decenii, şi-a prezentat sâmbătă ultima colecţie în cadrul Paris Fashion Week, înainte de a preda ştafeta tinerei creatoare britanice Grace Wales Bonner, relatează Reuters.
Casa de modă Jacquemus, fondată în 2009 de către designerul francez Simon Porte Jacquemus, a anunțat astăzi primul său ambasador de imagine.
Casa de modă Givenchy introduce nou model de geantă în portofoliul său de accesorii din piele – este vorba despre geanta The Snatch, care va fi disponibilă pentru achiziționare online și în magazinele brandului începând de astăzi.
Hainele bunicii revin în garderoba generațiilor tinere. Numele acestui fenomen? „Poetcore”, sau estetica poetului, care încurajează mai multă blândețe, autenticitate și simplitate.
Louis Vuitton își dezvăluie campania primăvară-vară 2026 pentru femei, o odă poetică adusă intimității și libertății întruchipate de Jennifer Connelly.
Pentru sezonul primăvară/vară 2026, Prada transformă campania de modă într-un obiect critic, sensibil și profund contemporan.