Legenda tenisului mondial Roger Federer a bifat o nouă performanță impresionantă, de această dată în afara terenului. Al doilea cel mai longeviv lider mondial din istorie a intrat pentru prima dată pe lista miliardarilor realizată anual de revista de business Forbes, publicația estimând averea sa la aproximativ 1,1 miliarde de dolari.
Elvețianul, câștigător a 20 de titluri de Grand Slam, și-a construit o avere considerabilă atât din premiile obținute în carieră, cât și din contracte de sponsorizare și investiții inspirate.
De-a lungul carierei sale strălucitoare, Roger Federer a cucerit 103 titluri și a petrecut 310 săptămâni pe locul 1 în clasamentul ATP. Elvețianul s-a retras din activitate în septembrie 2022, lăsând în urmă unul dintre cele mai impresionante palmaresuri din istoria tenisului.
În total, Federer a câștigat aproximativ 131 de milioane de dolari din premii în turnee, a treia cea mai mare sumă din istoria tenisului masculin, fiind depășit doar de marii săi rivali: Novak Djokovic (189 de milioane de dolari) și Rafael Nadal (135 de milioane de dolari).
Cea mai mare parte a averii sale nu provine însă din tenis propriu-zis. Federer a fost, timp de 16 ani consecutiv, cel mai bine plătit jucător de tenis din lume. În 2020, la apogeul carierei sale financiare, elvețianul a devenit cel mai bine plătit sportiv din lume, cu câștiguri estimate la 106 milioane de dolari într-un singur an. O mare parte din aceste venituri a provenit din parteneriate pe termen lung cu branduri precum Uniqlo, Rolex, Mercedes-Benz, Lindt și Moët & Chandon.
O contribuție majoră la statutul său de miliardar vine dintr-o investiție realizată în 2019 în compania elvețiană On, cunoscută anterior drept On Running. Federer ar fi achiziționat atunci aproximativ 3% din acțiunile companiei, într-o perioadă în care brand-ul era concentrat aproape exclusiv pe echipamente de alergare.