Otilia Bilionera se află în Pakistan, acolo unde a susținut un concert. După ce a urcat pe scenă, cântăreața spune că a avut dureri insuportabile și nu a mai rezistat, motiv pentru care a ajuns de urgență la un spital.
Cântăreața a povestit că a trebuit să meargă de urgență la spital, din cauza durerilor crunte.
„Am mers mult și cu mașina, probabil mi-a fost frig, am răcit la ovare, cistită mai exact. Mi-a fost rău în ziua concertului, am avut niște crize, știi că atunci când ai cistită trebuie să urinezi neapărat și ai disconfortul acela și trebuia să ne deplasăm cu mașina în alt oraș și pe drum nu aveai unde să oprești efectiv și am încercat să îndur până am ținut concertul și în timpul concertului a fost destul de greu și apoi, a doua zi am văzut că nu îmi trece, m-am dus la spital”, a declarat Otilia, pentru Antena Stars, conform cancan.ro.
Cântăreața a mărturisit că încă se simte rău și va mai rămâne pentru câteva zile în Pakistan, pentru a urma tratament.
„Perfuzie, pe perfuzie direct, nu mai puteam de durere, mi-au dat tratament, am ajuns acasă, dar tot nu mi-a trecut, trebuie să ajung neapărat la un doctor aici, că acolo chiar nu ai unde să mergi, nu e ca la noi, foarte greu! Deci pe drum, 5 ore, efectiv nu se găsea unde să oprești să urinezi, dar farmacie!
Mă simt rău! Voi merge și la un doctor aici, să-mi fac programare, dar abia m-am odihnit, abia m-am trezit, a fost destul de obositor, nu am dormit 3 nopți”, a mai adăugat Otilia.