Pregătirile sunt intense în Marea Britanie, asta pentru că pe 6 mai va avea loc încoronarea regelui Charles al III-lea. Palatul Buckingham a anunțat că prințul Harry va participa la ceremonie, însă Meghan Markle nu va fi prezentă la eveniment.
În urma incidentelor care au avut loc în ultima perioadă, prințul Harry va merge la încoronarea lui Charles al III-lea, fără Merghan Markle, însă nici acesta nu va beneficia de toate drepturile regale.
Prințul Harry va fi prezent la ceremonia de încoronare a tatălui său, însă ducele de Sussex va fi așezat în spatele celorlalți membri ai familiei regale, la o distanță de 10 rânduri. Sursele din interiorul regal susțin că prințul Harry va trebui să stea puțin timp de vorbă cu regele, dar și cu fratele său atunci când se vor revedea.
Va fi prima dată când Prințul Harry se va întâlni cu fratele său, prințul William, după scandalul dintre ei.
Prințul Harry nu își dorește să stea prea mult timp la ceremonie, dar mai ales să petreacă alături de tatăl său și de fratele lui, William. Imediat după încoronare ar urma să plece direct la aeroport, pentru a se întoarce în Statele Unite.