Vedete· 1 min citire

Meseria pe care o distruge noua invenție a lui Bill Gates

Bill Gates

Bill Gates

Scris de Andreea Damian Publicat: 2 iun. 2020, 12:12

Microsoft urmează să înlocuiască zeci de jurnaliști care colaborează cu site MSN și să utilizeze sisteme automate pentru a selecta știri, informează presa din SUA.

Alegerea știrilor de la furnizorii specializați și selectarea titlurilor și a imaginilor pentru site-ul MSN este realizată în prezent de jurnaliști.

AI-ul va îndeplini aceste sarcini, anunță Seattle Times.

Microsoft a spus că demersul face parte dintr-o evaluare a activității sale. Gigantul tehnologic american a declarat: „Ca toate companiile, ne evaluăm activitatea în mod regulat. Aceasta poate duce la creșterea investițiilor în unele zone și, din când în când, redistribuirea altora. Aceste decizii nu sunt rezultatul actualei pandemii”.

Microsoft, ca și alte companii tehnologice, plătește furnizorii de știri pentru conținutul folosit pe site-ul său web.

Aproximativ 50 de persoane își vor pierde locul de muncă la sfârșitul lunii iunie, relatează Seattle Times, dar o echipă de jurnaliști cu normă întreagă va fi păstrată.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu Highlife și pe Google News

Mai multe știri din Vedete