De când și-a văzut împlinit visul de a avea propriul brand de cosmetice, Lora a devenit mai responsabilă și mai atentă cu pielea ei. În cele două săptămâni de vacanță, din care s-a întors recent, cântăreața abia dacă s-a expus la soare.
Citește întreaga știre: Lora a devenit mai atentă cu pielea ei de când s-a lansat în afaceri cu creme. „Bronzul nu e sănătos”
După o perioadă aglomerată, în care a avut atât concerte, cât și o emisiune matinală – i-a ținut locul Adelei Popescu la „Vorbește lumea” -, Lora a profitat de timpul liber și a plecat două săptămâni la mare. Dacă în anii precedenți s-ar fi întors superbronzată din vacanță, de această dată s-a ferit cât a putut de mult de soare.
A preferat să se retragă la hotel sau într-un restaurant în orele cu radiații puternice ori să se refugieze sub umbrelă și să tragă un pui de somn până ce soarele s-a domolit.
Ideea e să nu stai la plajă între orele 11.00 și 16.00”. Eu întotdeauna am ținut cont de ore, așa m-a educat mama. E foarte important, pentru că bronzul, deși arată foarte bine, nu e sănătos”,a spus cântăreața.
Testează creme câte șase luni Această atenție deosebită acordată pielii – și organismului, în general – a venit odată cu înaintarea în vârstă, dar și datorită afacerii cu produse cosmetice pe care a dezvoltat-o. Lora e atât de implicată în noul ei business, încât îi alocă o mare parte din timpul ei și are în plan să-și extindă gama, cam în jumătate de an.
Am făcut rețetele pentru crema de ochi, pentru cea de noapte și pentru seruri. Cred că mai durează vreo 6 luni testarea. Îmi place să fac lucrurile bine. Nu mă grăbesc. Prin primăvară or să fie gata. Vreau să mai adaug ingrendiente, crema de noapte să fie mai consistentă. E mult de muncă” a mai spus cantareata.