Irina Tănase a mai primit un inel de suflet, pe lângă cel cu diamante de la Liviu Dragnea.
Ea a împlinit 27 de ani pe 26 septembrie și a postat un mesaj de mulțumire pentru cei care au felicitat-o. „Știu că poza nu este cea mai artistică, însă de această dată, este mai important mesajul. Vreau să vă mulțumesc tuturor celor care v-ați gândit ieri la mine și mi-ați transmis gândurile voastre bune. În viață nu este important să ai prieteni mulți, ci mai degrabă ca cei pe care îi ai să fie adevarați, loiali și demni. Și cei care mă cunosc cu adevarat știu că întotdeauna am apreciat sinceritatea și gesturile venite din inimă. Mă simt norocoasă că îmi sunteți prieteni!”, a scris Irina.
Irina Tănase a mai primit un inel, pe care l-a arătat amicilor. Iubita politicianului a postat o fotografie cu mâna sa stângă, putându-se observa două inele, cel cu diamante, și unul care reprezintă o Balanță, zodia Irinei. “Constelația Balanței la mine pe deget”, a postat Irina.
Irina Tănase s-a făcut remarcată după ce a participat ca voluntar la organizarea Congresului PSD din 2013. La câteva luni după acest eveniment, ea a fost angajată ca secretar de cabinet la Ministerul Dezvoltării, condus la acea vreme de Liviu Dragnea. Ulterior, cei doi s-au implicat într-o relație sentimentală, iar Irina a fost din nou remarcată la Congresul PSD din martie 2018, desfășurat la București, atunci când a avut loc în față, alături de femeile importante din PSD.