Inna nu se consideră o femeie bogată, deși are succes pe plan profesional atât în țară, cât și în străinătate. Vedeta a vorbit despre bani, dar și despre afacerea în care a investit.
Inna, pe numele ei adevărat Elena Alexandra Apostoleanu, este una dintre cele mai de cunoscute cântărețe din România
„Nu mă consider o femeie bogată, mă consider o femeie care își permite să trăiască așa cum își dorește. Sunt partener alături de managerul meu la casa de de discuri Global Records”, a spus Inna, potrivit Viva!.
Înainte să devină cunoscută, Inna povestește că de multe ori se gândea să renunțe la muzică, însă spune că a avut noroc de oameni care au încurajat-o și au crezut în ea.
„Îmi venea să renunț adesea. Dar am avut alături oameni care au crezut în mine și m-au susținut, și mi-au dat încredere că se poate și că locul meu este pe scenă și să aduc fericire în viețile oamenilor, cum îmi place mie să spun”, mai povestește cântăreața.
Inna dezvăluie cum a reușit să gestioneze succesul venit pe neașteptate și cât de mult i s-a schimbat viața.
„Au fost momente grele, nu puține, mai ales că succesul a venit pe neașteptate și m-a prins nepregătită. Dar am muncit și am continuat să îmi văd de drum. A fost greu pentru că totul era nou, trăiam experiențe cu care nu eram obișnuită, pentru care nu eram pregătită, eram departe de prieteni, de familie”, mai spune artista.