Vedete· 3 min citire

E oficial! Andreea Ibacka revine la seriale TV și joacă cu Mihai Călin

andreea ibacka

andreea ibacka

Tabu Highlife
Scris de Tabu Highlife Publicat: 29 sept. 2020, 00:58

Așa cum v-am anunțat deja, soția lui Cabral revine pe micile ecrane, însă nu va mai fi colegă cu acesta. Andreea Ibacka va juca în serialul "Adela" produs de Ruxandra Ion și va face echipa cu actorul Mihai Călin. Cei doi sunt soț și soție în noul serial, însă au o căsnicie bazată mai degrabă pe respect, decât pe dragoste.

„Vă anunț cu bucurie că fac parte din distribuția celui mai nou serial semnat de doamna Ruxandra Ion și dacă ar fi să vă devoalez câte ceva din culise aș spune că sunt Mona, fostă prezentatoare de știri, soția unui milionar în valută forte care trăiește totuși cu o dramă pe care nu o exteriorizează foarte mult, și anume cea a pierderii unei sarcini. Până să cunoașteți întreaga poveste, vă invit să vă lăsați surprinși de toate intrigile serialului Adela!”, a declarat Andreea Ibacka. Paul (Mihai Călin) deține un imperiu media pe care l-a moștenit la moartea tatălui său și și-a dedicat întreaga viață afacerii pe care o prețuiește mai mult decât orice.

INTERNALPHOTO6617

Cu Mona (Andreea Ibacka), fostă prezentatoare de știri, s-a căsătorit atunci când a aflat că aceasta este însărcinată, însă nu a iubit-o cu adevărat niciodată. Atunci când Mona a pierdut copilul într-un accident de care îl consideră vinovat pe Paul, relația lor s-a răcit și mai mult. Faptul că nu mai poate avea alți copii îi dă un sentiment de nesiguranță în căsnicie, chiar dacă mariajul lor este bazat pe respect reciproc. Atunci când Andreea, presupusa fiica a lui Paul, despre existența căreia acesta află foarte târziu, se mută în casa lor, frustrarea Monei devine și mai evidentă. „În noul proiect Adela am rolul lui Paul Andronic, un patron media de televiziune și alte mijloace mass-media. Paul este un tip familist, căruia îi place să locuiască într-o casă mare, înconjurat de întreaga familie.

INTERNALPHOTO6618

La un moment dat, vestea că are un copil de care nu știa îi dă peste cap întreaga existență, dar și pe cea a familiei lui!”, spune si Mihai Călin despre personajul său. Actorul s-a bucurat foarte tare de revenirea pe platoul de filmare: „Am niște colegi foarte tineri și foarte entuziaști, foarte frumoși, deștepți și talentați, alături de care am lucrat mult la pregătirea acestui proiect, așa cum îi place producătoarei noastre, Ruxandra Ion, dar și mie. Un pic cam ca la teatru, adică am avut 3-4 săptămâni de pregătire, de repetiții, ceea ce e foarte important, pentru că ne ușurează mult munca în creionarea personajelor. Mai mult de atât, sunt foarte fericit că încep acest proiect acum, zilele astea. Vin după 6 luni în care nu am jucat deloc, abia în ultima lună am avut 5 spectacole de teatru. Ne-a lipsit mult, a fost o perioadă foarte grea, pentru toată lumea!”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu Highlife și pe Google News

Mai multe știri din Vedete