Vedete· 2 min citire

Drama ascunsă din viața modelului Bella Hadid

Bella Hadid

Bella Hadid

Scris de Andreea Damian Publicat: 2 feb. 2022, 12:41

Bella Hadid a mărturisit recent, în cadrul podcastului „VS Voices”, că a fost abuzată într-unele dintre fostele sale relații.

Modelul nu a precizat dacă abuzul a fost verbal, fizic sau psihologic. Înaintea acestei dezvăluiri, Bella a explicat cum adolescența i-a afectat relațiile din perioada adultă.

„Crescând, întotdeauna m-am simțit neauzită. Am crescut înconjurată de bărbați, fie că era vorba de relații sau familie sau de orice altceva, și întotdeauna mi s-a zis că vocea mea este mai puțin importantă decât a lor”, a declarat modelul, potrivit E! News.

„Apoi, intrând în adolescență în relații fără să impun limite și fără capacitatea de a mă proteja și de a-mi face vocea auzită, viitoarele relații din perioada adultă mi-au fost afectate intens. Sistemul meu nervos ceda. Fie eram tăcută și plângeam, retrăgând-mă, fie explodam și plecam”, a mai explicat.

„M-am întors constant la bărbații și femeile care mă abuzau. Aici a intervenit dorința mea de a face tuturor pe plac. Am început să nu mai am limite, nu doar din punct de vedere sexual, fizic, emoțional, dar și când venea vorba de locul de muncă”, a completat. 

„Nu am mai vrut să fiu asociată cu nimeni, nu voiam să am prieteni, nu voiam să am o familie. Am început să vreau să le fac tuturor pe plac prin jobul meu. Opiniile tuturor despre mine contau mai mult decât propria mea opinie, pentru că mi-am pus valoarea în mâinile tuturor celorlalți”, a mai dezvăluit.

Pentru a se vindeca, Bella a mărturisit că a apelat la terapie și la meditație.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu Highlife și pe Google News

Mai multe știri din Vedete