Iulia Albu a scos la iveală un amănunt mai puțin știut despre ținutele purtate în America Express 2023, care au costat o mică avere.
„În ținutele mele pentru America Express am inclus piese foarte valoroase, cum ar fi acest opreg care datează din anii 1900, precum și paftale de argint masiv și alte obiecte tradiționale românești. Dacă ar fi să fac un total al pieselor de valoare pe care le-am purtat, menționez că acestea sunt antice. Și valorează peste 10.000 de euro. Ceea ce a fost un gest de inconștiență totală. Mai ales că ar fi fost o extraordinar de mare pierdere ca aceste obiecte să dispară sau să fie furate”, a spus Iulia Albu pentru Cancan.
INTERNALPHOTO15451
Criticul de modă a mai spus și pentru ce gen de ținută a optat la „America Express”.
„Majoritatea covârșitoare a ținutelor a fost alcătuită însă din ținute sport vintage sau second-hand ori piese reinterpretate, tot vintage, achiziționate în timp de pe diverse site-uri sau magazine de specialitate”, a mai adăugat Iulia pentru sursa citată.
Iulia Albu și Mike au apelat la terapia de cuplu pentru a-și salva relația. După ce s-au întors de la „America Express”, cei doi au decis să se despartă din cauza neînțelegerilor, însă s-au împăcat după aproximativ o lună.