Actrița Demi Moore a dezvăluit la emisiunea „Good Moring America” de la ABC că a fost violată când avea 15 ani, citează The Guardian.
Incidentul ar fi avut loc în casa ei, după cum a povestit. Moore a spus că a fost violată de un bărbat care a susținut că i-a plătit mamei ei 500 de dolari.
Actrița în vârstă de 56 de ani a povestit că a ajuns acasă unde l-a găsit pe bărbatul mai în vârstă, care o cunoștea pe mama ei.
După ce a violat-o, Moore susține că el a spus că mama ei o vânduse.
În cartea de memorii „Inside Out”, lansată vineri, Moore scrie: „A fost viol. Și o trădare devastatoare, dezvăluită de întrebarea crudă a unui bărbat: cum se simte să fii făcută târfă de mama ta pentru 500 de dolari?”.
Mama lui Demi Moore a fost alcoolică și, potrivit actriței, o lua cu ea în baruri când era adolescentă pentru ca bărbații să le observe. Ea a murit în 1998.
Întrebată dacă l-a crezut pe bărbat, ea a replicat: „Cred, în sufletul meu, că nu. Nu cred că a fost o tranzacție simplă. Dar ea i-a permis accesul și m-a pus în primejdie”.
Moore, cunoscută din filme ca „Ghost”, „A Few Good Men” și „Indecent Proposal”, a dedicat autobiografia mamei ei și celor trei fiice pe care le are cu fostul soț Bruce Willis.
Actrița a mai dezvăluit în carte că mama ei a încercat prima dată să se sinucidă când Moore avea 12 ani, iar intervenția ei i-a salvat viața.
În interviul din emisiune a spus că astfel de tentative au mai avut loc și că prima i-a schimbat complet viața.
Demi Moore a scris în carte și despre problemele pe care le-a avut cu drogurile și alcoolul la jumătatea anilor 1980. A mai suferit o cădere în 2012, la finalul mariajului cu Ashton Kutcher, când fiicele ei nu-i mai vorbeau și ea cântărea 46 de kilograme. I s-a făcut rău în timpul unei petreceri și a fost spitalizată după ce a fumat canabis sintetic și a inhalat oxid de azot, potrivit The New York Times.
„Cred că întrebarea fundamentală pe care mi-am adresat-o a fost: cum am ajuns aici? M-am orbit și m-am pierdut”, a adăugat ea.