Fashion· 2 min citire

Victoria’s Secret, o nouă lovitură după vânzarea eșuată în jumătate de miliard de dolari

Victoria’s Secret

Victoria’s Secret

Scris de Andreea Damian Publicat: 25 mai 2020, 11:07

Victoria’s Secret închide definitiv un sfert din magazinele sale din Statele Unite și Canada în următoarele luni, o altă lovitură care afectează compania, la doar câteva săptămâni după vânzarea eșuată în jumătate de miliard de dolari, relatează CNN.

L Brands, care deține compania, a declarat că cele planul ar putea fi doar începutul și a avertizat că ar putea închide mai multe magazine în următorii ani. Victoria's Secret are aproximativ 1.100 de locații în America de Nord.

Directorul financiar șef Stuart Burgdoerfer a declarat că este o „decizie semnificativă” care are drept scop „consolidarea” Victoria’s Secret. L Brands a avut anterior un acord cu fondul Sycamore Partners pentru vânzarea firmei de lenjerie. Investitorul a decis să se retragă din acord la începutul lunii mai.

L Brands a anunțat și închiderea a 50 de magazine Bath & Body Works, mai ales în mall-uri, unde nu se așteaptă ca traficul să revină la normal după pandemie. Brandul are aproximativ 1.700 de magazine în America de Nord. Vânzările din primul trimestru ale lui L Brands au scăzut cu 37%.

Proprietarul Victoria’s Secret anunța la începutul anului că vinde o cotă majoritară din brandul de lenjerie. Tranzacția evalua brandul de lenjerie intimă la 1,1 miliarde de dolari și presupunea ca L Brands Inc. să își înstrăineze pachetul de control de la divizia Victoria's Secret către firma de investiții Sycamore Partners. Firma de private equity Sycamore Partners urma să dețină 55% din Victoria's Secret, iar L Brands să păstreze o cotă de 45%.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu Highlife și pe Google News