Fashion· 3 min citire

Revin tendințele îndrăznețe ale anilor 2000

moda

moda

Scris de Andreea Damian Publicat: 13 feb. 2020, 16:32

Moda este ciclică, acest lucru ne e clar de foarte multă vreme. De exemplu, rochiile de un roșu aprins sau topurile cu găurele, prin care se vede sutienul, nu s-au demodat. Cel puțin, așa susțin stiliștii, pentru că le vom vedea și anul acesta.

Tendința dominantă a anului 2020 este revenirea modei provocatoare și îndrăznețe a anilor 2000. Piesele vestimentare iconice pe care le cunoaștem din copilărie revin pe catwalk, pe covorul roși și pe stradă.

Suntem convinși că nu este vorba de moda pe care ar trebui să o urmărim, ci de bunul simț, iar unele tendințe din trecut au fost cu adevărat drăguțe și merită încercate din nou.

Îmbrăcămintea transparentă

INTERNALPHOTO2558

Această piesă vestimentară a fost mult timp în centrul atenției în anii 2000, iar același lucru se întâmplă și acum. Depinde numai de tine dacă aceasta este o ținută îndrăzneață sau doar o tendință vulgară de scurtă durată.

Pantaloni cargo

INTERNALPHOTO2559

A fost o perioadă în care stilul Lara Croft a fost apreciat și copiat de fiecare adolescentă. De fapt, pantalonii care sunt atât de largi sunt foarte confortabili, așa că nu este de mirare că revin în tendințe. Kourtney Kardashian a adăugat chiar și un accesoriu important - un lanț.

Topurile cu vedere la buric

INTERNALPHOTO2560

Această tendință revine în 2020. Fetele știu că un top scurt pune în valoare un corp frumos și arată minunat cu blugi și fuste cu talie înaltă.

Animal printurile

INTERNALPHOTO2561

Femeile nu vor înceta niciodată să iubească imprimeurile animale. Vedetele au uitat de această tendință de ceva vreme, dar astăzi a devenit din nou populară.

Hainele roz

INTERNALPHOTO2562

Tendința acestui roz mega-strălucitor este în creștere odată cu generația Instagram.

Chiloțeii la vedere

INTERNALPHOTO2563

Una dintre cele mai controversate tendințe ale anilor 2000 a revenit. Experții din industria modei spun că femeile care decid să își expunp lenjeria ar trebui să poarte ținute cât mai simple.

Mini gentuță

INTERNALPHOTO2564

Geanta cu închidere magnetică, care a devenit legendară datorită personajului Carrie Bradshaw din Totul despre sex, este din nou la modă. Vânzările la acest model de geantă au crescut cu 164% și fiecare femeie crede că trebuie să dețină una.

Părul vopsit într-o culoare trăsnită

INTERNALPHOTO2565

Femeile urmează această tendință pentru a-și evidenția individualitatea.

Blazer fără nimic pe dedesubt

INTERNALPHOTO2566

Femeile care doresc să atragă atenția asupra sânilor lor vor găsi întotdeauna o modalitate de a o face, dar această tendință este destul de ciudată.

All denim

INTERNALPHOTO2567

Denim a depășit limitele: există chiar și lacuri de unghii în culori de denim și colecții de bijuterii.

Eșarfe înguste

INTERNALPHOTO2568

O eșarfă lungă și îngustă nu vă ține de cald, dar poate fi un accesoriu excelent pentru o ținută casual.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu Highlife și pe Google News