Casa de modă franceză Louis Vuitton a cumpărat cel mai mare diamant negru descoperit în ultimii 20 de ani. Piatra prețioasă are nu mai puțin de 1758 de carate.
Diamantul Sewelo a fost găsit în 2019 în Botswana. Numele nestematei înseamnă „descoperire rară” în Tswana - una dintre limbile vorbite în Botswana. Piatra este a doua ca dimensiuni din toate diamantele extrase vreodată în lume. Recordul aparține diamantului Cullinan, de 3106 carate, găsit în 1905.
INTERNALPHOTO2004
Nu se știe cu cât a fost cumpărat diamantul, însă experții consideră că Louis Vuitton a plătit câteva milioane de dolari, potrivit The New York Times.
În urma achiziției, brandul va colabora cu HB, un producător de diamante din Anvers, pentru a tăia și lustrui diamantul în pietre mai mici, care vor fi prezentate într-o colecție de bijuterii. O parte din încasări urmează să fie donate populației din Botswana.
Oricum, 5% din câștigurile realizate din vânzarea bijuteriilor vor fi investite pentru susținerea populației din Botswana. Chiar și colecția va fi dedicată aceste descoperiri și va veni în sprijinul comunităților locale din această țară africană.
Louis Vuitton și-a arătat un nou interes pe piața de bijuterii, după ce recent a angajat-o pe directorul de design Francesca Amfitheatrof pentru a conduce o colecție de bijuterii.
Louis Vuitton aparține conglomeratului francez LVMH, deținut de al treilea cel mai bogat om din lume, Bernard Arnault.