Beauty & Health· 2 min citire

Unsmoke - prima campanie împotriva fumatului demarată de o companie din industria tutunului

fumat

fumat

Publicat25 nov. 2019, 11:36
Actualizat12 dec. 2019, 22:19

Unul dintre cei mai mari producători de țigarete și tutun din întrega lume dă startul unei campanii internaționale anti-fumat.

Philip Morris România a dat startul campaniei Unsmoke Romania și platformei unsmoke.ro – un îndemn adresat fumătorilor, nefumătorilor, autorităților, presei și tuturor celor care vor să contribuie la construirea unui viitor fără fum în România. Unsmoke Romania face parte din campania globală Unsmoke Your World desfășurată de Philip Morris în mai multe țări.

„Este o campanie care se aresează în egală măsură fumătorilor și nefumătorilor, întregii societăți și are un mesaj foarte simplu: Dacă nu fumezi, nu te apuca. Dacă fumezi, lasăt-te. Dacă nu te lași, fă-o schimbare. Ne dorim ca fumătorii să înțeleagă că există alternative mai bune decât continuarea fumatului, în cazul în care nu se lasă de fumat”, a declarat Dragoș Bucurenci, directorul de comunicare al unei companii internaționale de tutun.

Și în ciuda controverselor despre dispozitivele alternative la fumat, doctorii si oamenii de știință pe care i-au angajat pentru cercetare afirmă că cel puțin 10 studii au fost deja finalizate și arată că aerosolul rezultat conține un număr mai redus de substanțe chimice nocive decât fumul de la țigară. Totuși, reprezentanții companiei recunosc că aceste produse nu sunt lipsite de riscuri.

O țigară clasică conține 6.000 de compuși chimici, dintre care cel puțin 100 sunt considerați nocivi. La nivel global, 1,1 miliarde de oameni fumează. Iar estimările Organizației Mondiale a Sănătății arată că, în ciuda eforturilor instituțiilor de stat și ale ONG-urilor, peste șase ani, numărul fumătorilor va fi în continuare de peste un miliard.

În România, dar și la nivel global, campania Unsmoke include metode de comunicare online și offline, iar pe platforma www.unsmoke.ro, vizitatorii pot găsi sfaturi utile pentru a renunța la fumat și informații despre alternativele existente.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu Highlife și pe Google News