Nichola Joss este cosmeticiana responsabilă pentru tenul radiant al lui Jennifer Lopez, Alicia Keys sau Meghan Markle. Regula sa de bază în obținerea unui ten perfect este masajul facial, realizat cu mișcări ferme pe zone cheie ale feței.
„Fața are multe puncte de presiune și reflexologie care, masate corecte, pot reduce tensiunea, te pot scăpa de migrene sau de scrâșnitul dinților. De asemenea oferă lifting feței și adaugă volum țesutului muscular, precum și strălucire și tinerețe tenului.”
Regulile ei privind masajul facial au un regim anume. Abordarea sa prevede un regim bazat pe masaj de trei ori pe zi și repetat zilnic. „Jennifer, Meghan și Alicia au toate o piele superbă pentru că au grijă atent de pielea lor după rutina strictă pe care le-am dat-o”, spune Nichola Joss.
Rutina Nicholei Joss pentru un ten radiant
Dimineața
1.Curăță fața cu un ulei de curățare, masând mușchii feței ascendent pentru a „trezi” mușchii și a da luminozitate feței.
2.Aplică un serum anti-age.
3.Masează-ți fața cu crema sau uleiul zilnic.
După-amiaza
1.Fă o dublă curățare: prima curățare îndepărtează impuritățile acumulate pe parcursul zilei, în timp ce a două pătrunde mai profund, purifică țesutul pielii și reechilibrează pH-ul acesteia.
2.Pulverizează un toner pentru față pentru a echilibra suprafața pielii.
3.Aplică serum anti-age și o cremă hidratantă cu ingrediente active.
Seara înainte de culcare
1.Folosind uleiul facial preferat, masează fața timp de 3-4 minute, începând din centru spre exterior și în sus spre linia părului. Acordă o atenție deosebită și liniei maxilarului. Folosind primele două degete, aplică presiune mergând de la bărbie spre maxilar; repetă asta de 12 ori. Scapă de tensiunea acumulată pe mușchii de sub pomeți masând acea zonă.
2.Folosind degetele arătătoare, aplică presiune pe puntea nasului și mergi pe sprâncene cu o mișcare lentă, dar fermă. Apoi mergi pe zona de sub ochi până spre marginile nasului.
3.În final, masează-ți toată fața căutând și alte zone de tensiune. Mergi apoi în jos pe gât, pornind din spatele urechilor.
4.Dormi bine și lasă-ți pielea să se regenereze.
Alicia Keys lansează o linie de beauty
Pentru că toată lumea s-a întrebat adesea care sunt secretele ei de beauty și ce produse folosește pentru un ten fără cusur, Alicia Keys a hotărât să-și lanseze propria colecție de produse de înfrumusețare.
Noua linie, realizată în parteneriat cu Elf Branf va apărea anul viitor. Deși nu știm ce categorii specifice vor fi introduse sau numele brandului încă, știm doar că această colaborare a prins deja rădăcini.
Noua aventură a artistei va avea, de asemenea, o componentă wellness.