Mai mult de jumătate dintre nașterile din România sunt prin cezariană, este semnalul de alarmă tras de senatorul Emanuel Botnariu, membru al Comisiei pentru sănătate publică din Senat.
Țara noastră este pe primul loc în Europa în privința proporției nașterilor prin cezariană din totalul nașterilor la nivel național.
„Noi am trecut peste o perioadă de 40 de ani, s-au făcut foarte multe abuzuri, dar odată cu anul 1990 această practică – nașterea prin cezariană – a început procentual să tot crească, în așa fel încât, pe ultima statistică de anul trecut, rata nașterilor prin cezariană a depășit 60%, ceea ce este un semnal de alarmă pentru toți – medici, pacienți, autorități, cât și organisme internaționale care ne monitorizează”, a declarat senatorul, în cadrul dezbaterii ”Strategii și politici publice pentru sprijinirea nașterii naturale și a managementului cezarienelor în România”, organizată la Parlament.
Dacă în țările din vestul Europei ponderea cezarienelor în totalul nașterilor este undeva în jurul valorii de 30%, în țările din estul Europei proporția este mai mare.
„Dar România, de departe, este campioană. Nu este un lucru pozitiv”, a spus oficialul.
Rata de cezariene în România este de 53,68%, potrivit celor mai recente date de la Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar, citat de prof. dr. Radu Vlădăreanu, președintele Societății de Obstetrică și Ginecologie din România.
Printre măsurile propuse de el pentru inversarea acestui trend se numără limitarea sau chiar interzicerea chemării ginecologului în afara programului pentru ca pacientele a căror sarcină a urmărit-o să poate naște cu el.