Oxigenoterapia hiperbară este o metodă de tratament ce constă în plasarea pacientului într-o incintă rezistentă la presiune, care conține oxigen pur sau aer îmbogățit în oxigen, la o presiune superioară celei atmosferice.
Oxigenoterapia hiperbară nu este o metodă unică și exclusivă de tratament, susțin specialiștii. Ea este complementară unor metode clasice, care astfel devin mai eficiente.
Terapia cu oxigen hiperbaric își are originile în anul 1662, când un cleric britanic pe nume Henshaw a construit prima cameră hiperbarică, pe care a botezat-o „domicilium”, și în care a tratat anumite boli respiratorii. Încăperea ermetică era prevăzută cu supape, iar oxigenul era pompat de un burduf. Henshaw a reușit să creeze condiții hiperbarice, dar și hipobarice.
Chirurgul francez Fontaine a construit în 1879 prima cameră hiperbară mobilă. În 1928, dr. Orville Chunningam, profesor anestezist, a deschis Steel Ball Hospital, cea mai mare construcție hiperbară. Spitalul a fost închis în 1937, fiindcă doctorul n-a făcut niciun efort ca să publice rezultatele științifice ale cazurilor tratate cu noua terapie.
Începând cu 1940, terapia cu oxigen hiperbaric a devenit un tratament standard pentru scafandrii militari americani.
Cum funcționează oxigenoterapia?
Metoda de tratament constă în administrarea oxigenului într-un cheson special sau barocameră, de tip multiloc sau monoloc. În chesoanele multiloc, presurizarea se face cu aer, oxigenul fiind utilizat exclusiv pentru respirație din măști oro-nazale cu deversor. Avantajul principal al acestui tip de cheson constă în posibilitatea ca un doctor să însoțească pacientul în interiorul lui și să-i acorde asistența necesară. În străinătate, există chiar săli întregi de operație, amenajate în chesoane spațioase, complex dotate.
Oxigenul este pur sau aproape de puritatea maximă (98%) și este presurizat la 1,4 atmosfere, presiune minimă utilizată în scop clinic. E nevoie de o presiune mai mare pentru a grăbi dizolvarea gazului. La 1,4 atmosfere, adică presiunea la 14 metri adâncime sub nivelul mării, presiunea din camera de tratament este de trei ori mai mare decât cea a aerului pe care îl respirăm în mod normal.
La această valoare, concentrația de oxigen disponibilă în plămâni poate crește de până la trei ori, iar presiunea parțială a oxigenului la nivelul arterei toracale crește de circa 20 de ori. Majoritatea schemelor de tratament în medicina hiperbară se desfășoară la 1-3 atmosfere, în funcție de tipul de afecțiune tratată și gravitate.
Pentru ce boli e recomandată?
Studiile realizate au arătat că această metodă de tratament se poate aplica cu succes în următoarele cazuri:
intoxicația cu monoxid de carbon
boli infecțioase (gangrenă gazoasă, tetanos, septicemie, dermatite, osteomielită refractară)
arsuri
maladii cardiovasculare (arterită cronică, ischemie traumatică, boala lui Bürger, perturbări ale circulației cerebrale, defecte coronariene acute)
accidente de scufundare
stări de șoc
embolii pulmonare
chirurgia cordului
asfixii neonatale
transplanturi de organe
Terapia accelerează vindecarea rănilor. Leziuni traumaticele, rezultat al accidentelor de diferite forme, au nevoie de această terapie cu oxigen hiperbaric, care determină reducerea fluxului sanguin, fapt ce permite capilarelor să resoarbă fluidul în exces.
