Beyonce și soțul său Jay-Z au urmat la sfârșitul anului 2013 o dietă vegană timp de 22 de zile. Beyonce a fost atât de încântată de rezultate, dar și de multitudinea de preparate încât înainte de concertul de la Festivalul Coachella 2018 a urmat din nou dieta vegană de 22 de zile.
Dieta vegană a prins la foarte multe celebrități de la Hollywood. Acest regim alimentar presupune eliminarea produselor de origine animală, adică ouă, carne și lactate.
Adevărata dietă vegană presupune consumul alimentelor sănătoase și integrale, nicidecum a produselor procesate din comerț.
Prima zi a dietei
micul dejun: budincă de chia cu lapte de migdale, scorțișoară și fructe de pădure.
prânzul: salată de varză roșie, măr verde și semințe de cânepă cu dressing (tahini, apă, ulei de susan, oțet, sare, piper) alături de 1 cană cu cuburi de cartof dulce preparat la abur sau copt la cuptor.
gustarea de amiază: 1/4 de cană cu hummus preparat din semințe decorticate de cânepă alături de legume crude (morcovi, țelină, frunze de salată, ardei, castravete).
cina: salată de quinoa cu boabe de fasole roșie, castraveți, ardei, frunze de busuioc și un dressing simplu (ulei de măsline, muștar, chimen, oțet, sare, piper).
desertul: ciocolată neagră.
Ziua 2
micul dejun: Smoothie din 1 cană de lapte de migdale, 1 banană, 1-2 linguri unt de migdale și o ceașcă cu vârf de verdețuri (spanac, sfeclă, varză, etc.)
prânz: o tortilla vegană cu orez brun, o ceașca hummus din semințe de cânepă, un ardei, un castravete și o legătura de verdeață.
gustarea de amiază: un baton de cereale integrale.
cina: paste Zucchini cu roșii cherry, cartofi dulci, busuioc și semințe de cânepă (sau pudră de cânepă)
Dieta vegană de 22 de zile a lui Beyonce te tentează, dar nu știi cum să o urmezi, astfel încât să nu te înfometezi, nici să cazi în „capcanele” alternativelor alimentare nesănătoase? Iată câteva sugestii, oferite de nutriționistul american Zoe Bingley-Pullin!
1. Atenție la aportul de proteine
Este esențial să găsești o sursă alternativă de proteine. Poți consuma năut și alte leguminoase, dar și soia ori quinoa. Ș nu uita nici de aportul de zinc, un mineral care lipsește adesea din dieta veganilor: ți-l poti procura din ghimbir, semințe de floarea-soarelui, semințe de dovleac, nuci caju, germeni de grâu și spanac.
2. Ferește-te de capcana alimentelor junk
Cartofii prăjiți, gogoșile și burgerii cu legume sunt alimente vegane. Însă preferabil ar fi să te ții departe de ele.
3. Nu îți ignora poftele culinare
Este firesc ca, din cand în cand, în special în primele zile de dietă, când organismul se obișnuiește cu noul tău stil alimentar, să tânjești după ceva „interzis”. Ca să reziști tentațiilor, elimină, în primul rând, toate produsele periculoase aflate în frigider, cămară și dulapurile bucătăriei.