Pierce Brosnan și soția sa cer 100 de milioane de dolari pentru casa la Malibu, unde i-au crescut pe cei doi fii. „James Bond” s-a mutat în Hawaii.
Pierce Brosnan și soția sa, Keely Shaye Smith, locuiesc în Malibu, California, de aproape 20 de ani. Dar sunt în sfârșit gata să-și ia rămas bun de la conacul lor de vis. Proprietatea a fost scoasă la vânzare pentru uimitoarea sumă de 100 de milioane de dolari, potrivit publicației People.
INTERNALPHOTO6700
Cuplul a cumpărat cele două terenuri pe care este construită locuința în anul 2000, cu doar un an înainte de a se căsători, pentru suma 7,35 milioane de dolari, relatează Variety. Brosnan și partenera lui de viață au locuit într-o casă mică, în stil ranch, timp de câțiva ani, înainte de a o dărâma pentru a-și construi la comandă casa de vis: o proprietate cu 5 dormitoare și 14 băi inspirată de călătoriile lor în Thailanda, unde Pierce Brosnan a filmat unul din filmele cu agentul 007.
INTERNALPHOTO6701
Perechea a numit casa „Orchid House” și a încorporat influențe din sud-estul Asiei, cum ar fi un zid din bambus și plante tropicale. A durat aproape un deceniu până au finalizat-o, potrivit Wall Street Journal, care a raportat, de asemenea, că acoperișul verde, cu gresie și argilă, a fost inspirat de templele pe care cuplul le-a văzut în Thailanda.
INTERNALPHOTO6702
Proiectată de Ralph și Ross Anderson și construită de Albino Construction, proprietatea este compusă dintr-o casă principală, o piscină, o casă de oaspeți cu două etaje. Casa include, de asemenea, o sală de gimnastică, o sală de teatru, șapte șeminee, o bibliotecă / studio de artă, un spa în stil japonez (cu saună, baie de aburi și piscine cu apă caldă și rece), un studio de înregistrări și un bar.
INTERNALPHOTO6703