Expoziția de bijuterii JCK a fost întreruptă pentru un al doilea an consecutiv din cauza pandmeiei de COVID-19. Spectacolul anual, care comercializează bijuterii fine - Pandora, Le Vian și Tacori - era programat să aibă loc în Las Vegas în perioada 4-7 iunie la The Venetian Resort and Sands Expo.
Acum, organizatorii evenimentului spun că a fost amânat pentru 27-30 august, în locația planificată inițial.
Spectacolul - un punct de reper în calendarul anual al industriei de bijuterii - are loc de obicei în fiecare iunie în tandem cu spectacolul de bijuterii Couture, spectacol care momentan nu și-a schimbat data de desfășurare - 3-7 iunie. Organizatorii spun că vor anunța dacă apar modificări în program.
JCK a anulat evenimentul din 2020 în primele zile ale crizei coronavirusului și l-a reprogramat. În aprilie, când amploarea și longevitatea pandemiei erau mai evidente, organizatorii JCK au decis să organizeze spectacolul într-un format exclusiv online care a avut loc în luna august.
Formatul online, așa cum a raportat WWD în vară, a avut succes, cu 700 de mărci participante și 2.400 de cumpărători prezenți virtual. Spectacolul virtual a numărat 5.000 de participanți și 43.000 de afișări.
„După un an fără oportunitate pentru comunitatea de bijuterii de a se aduna, este important pentru JCK să organizeze un eveniment în persoană în cel mai pozitiv și sigur mod posibil. În urma unei discuții amănunțite cu partenerii și clienții, am decis să mutăm JCK și Luxury la sfârșitul lunii august. Știm că industria noastră este dornică să se reunească din nou și suntem încântați să aducem multe noi oportunități în 2021”, a declarat vicepreședintele grupului JCK & Luxury, Sarin Bachmann.